Un grup de zece cetățeni din Botoșani, majoritatea tineri, a urmărit în direct discursul președintelui Jean Claude Juncker privind starea Uniunii, susținut la Parlamentul European, ieri, 13 septembrie 2017. Vizionarea discursului la Botoșani s-a desfășurat sub forma unei activități nonformale de “Cafenea publică”, într-o atmosferă tonică și relaxată la una din terasele din municipiu.

La cele trei mese de discuții, participanții s-au arătat interesați, în primul rând, de problemele care îi privesc în mod direct: găsirea unui loc de muncă, posibilități de studiu și stagii de ucenicie și practică în Europa, reducerea decalajelor economico-sociale între regiunea Nord Est România și celelalte regiuni din țara noastră și Europa.

La propunerea Vioricăi Hrustovici, un interes deosebit a fost acordat problemelor de protecția consumatorilor și diferențelor de calitate care există între produsele de același tip desfăcute pe piețele europene în vest și respectiv în est. Exemplificări au fost făcute cu situații din România, Polonia, Italia, Franța, Germania.

Centrul Europe Direct Botoșani, organizator al evenimentului, va face, în următoarele două săptămâni, un sondaj de opinie pe plan local privind ideile cheie din discursul președintelui Juncker și interesul botoșănenilor pentru tezele exprimate.
2
1
0

