Vitezomanii, în atenția polițiștilor rutieri

Polițiștii botoșăneni au acționat pe raza întregului județ pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea accidentelor de circulație.

Astfel, au fost organizate acțiuni atât pentru creșterea vizibilității forțelor de ordine în apropierea punctelor de trecere a frontierei cât și pentru prevenirea faptelor antisociale în astfel de locuri. De asemenea, a fost supravegheat traficul rutier, fiind utilizate autospeciale cu aprate radar, pentru prevenirea și combaterea accidentelor de circulație.

În cadrul activităților au fost legitimate peste 300 de persoane și verificate 110 autovehicule. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 57 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 16.000 de lei.

De asemenea, au fost reținute două permise de conducere și trei certificate de înmatriculare și a fost constatată în flagrant delict, o infracțiune.