Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au surprins cu aparatul radar, pe Drumul Județean 208H, în localitatea Icușeni, comuna Vorona, un autoturism condus de un tânăr de 29 de ani, care circula cu 103 km/h.
Tânărul a fost urmărit în trafic, fiind, de asemenea, surprins în timp ce circula pe sensul opus de mers, fără motiv, iar autoturismul pe care îl conducea l-a oprit pe contrasens.
Mai mult de atât, acesta nu a respectat indicațiile polițistului de a rămâne în autoturism în timpul în care aceștia întocmeau documentele specifice.
În cauză au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale, pentru nerspectarea regimului legal de viteză, circulație pe sensul opus de mers și nerespectarea indicațiilor polițistului rutier, în cuantum de 2.175 de lei.
Ca măsură complementară, tânărului i-a fost reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.
2
1
0

