Traficante de ţigări prinse în Piaţa Centrală

Ieri, în jurul orei 11.00, S. M., de 49 de ani, din municipiul Botoşani, şi S. N., de 62 de ani, din Republica Moldova, au fost depistate în flagrant de poliţişti, în zona Pieţei Centrale din municipiu, în timp ce deţineau, în vederea comercializării 1.620, respectiv 660 de ţigarete, de provenienţă Duty Free şi Republica Moldova.

Bunurile, fără documente legale de provienienţă au fost ridicate în vederea confiscării speciale.


În ambele cazuri au fost întocmite dosare  penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.