Traficant de țigări, oprit de polițiști

Zilele trecute, un echipaj de poliţie din cadrul Secţiei Rurale nr. 3 Hlipiceni, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a oprit pentru control pe raza comunei Albeşti un autoturism condus de un bărbat de 28 de ani, din oraşul Ştefăneşti.

Cu ocazia controlului autoturismului a fost identificată cantitatea de 101 pachete de ţigarete, de provenienţă duty free, pentru care acesta nu deţinea documente legale.


În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de  colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau al mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, ţigaretele respective fiind confiscate de poliţişti.