Un taximetrist în vârstă de 35 de ani şi-a pierdut viaţa ceva mai devreme, în urma unui accident produs la ieşirea din municipiul Botoșani.

Taximetristul conducea o Dacia Logan şi urca de la Lebăda spre oraş. Când a ajuns la sensul giratoriu de la Alfa Land, conducătorul auto a pierdut controlul asupra volanului și a pătruns pe contrasens. Din nefericire, din sens opus venea un microbuz care efectua transport regulat de persoane între Botoșani și Flămânzi. Taximetristul nu a putut evita impactul şi a fost lovit puternic de mijlocul de transport public.


Şoferul a rămas încarcerat şi a fost scos cu greu din maşină de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani. Imediat a fost preluat de medicii de la Ambulanţă şi transportat la Spitalul judeţean. Din păcate, medicii nu au putut decât să constate decesul taximetristului. Menţionăm că acesta se afla singur în maşină.


“Pacientul a suferit un politraumatism prin accident rutier. A fost găsit în stop cardio-respirator și transportat la Urgențe în curs de resuscitare. Prezenta traumatisme severe la nivelul craniului, traumatism masiv facial, traumatism de coloană cervicală, hemo-pneumo-torax, leziuni pulmonare și abdominale grave. Din păcate, manevrele de resuscitare nu au avut niciun rezultat” – a declarat medicul Bogdan Ursu, medic la Serviciul Județean de Ambulanță.

La Spital judeţean au fost transportaţi și trei din cei 13 pasageri din microbuz. Starea acestora este bună.
2
1
0

