Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale din Botoșani, cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani și al Primăriei Botoșani, a organizat cea a XIV-a ediție a Târgului Meșterilor Populari, în perioada 6-8 august 2021, pe Pietonalul Unirii din Botoșani.
Prin acest târg organizatorii și-au propus valorificarea și promovarea meșteșugurilor tradiționale autentice care aparțin culturii populare. Au participat peste 60 de meșteri populari din Botoșani, Iași, Suceava, Neamț, Vaslui, Argeș, Vâlcea, Covasna, Harghita, Brașov și Republica Moldova, care au adus în fața publicului meșteșugurile tradiționale: olărit, prelucrarea artistică a lemnului, prelucrarea pieilor, industrie casnică, încondeiatul ouălor alături de icoanele pe lemn și sticlă, împletituri din nuiele, pănuși, paie și sfoară, confecționarea măștilor și confecționarea instrumentelor muzicale.

Vremea prielnică, entuziasmul și dorul publicului față de exponatele meșterilor populari, au făcut din cea de-a XIV-a ediție a târgului din Botoșani o reușită.
2
1
0

