Tânăr din Coșula cercetat pentru conducere sub influența alcoolului

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Șoseaua Iașului au observat un autoturism care nu a acordat prioritate de trecere unui alt autovehicul care avea acest drept, motiv pentru care au procedat la oprirea în trafic a acestuia.

A fost stabilită identitatea conducătorului auto, în persoana unui tânăr de 23 de ani, din comuna Coșula.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, tânărul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.