Sindicatul din Penitenciar are o nouă conducere

Ieri, în cadrul Adunării Generale Extraordinare al Sindicatului Novo Legis (sindicat afiliat FSANP și Cartel Alfa) din cadrul Penitenciarului Botoșani, membrii sindicatului au votat în unanimitate schimbarea componenței conducerii.

Ca urmare a acestei decizii a membrilor Sindicatul Novo Legis prezenți, s-a supus la vot o nouă conducere a sindicatului.


În urma voturilor exprimate, noua conducere a Sindicatului Novo Legis Botoșani este formată din:

Președinte – Dimitrovici Ionel,

Prim-vicepreședinte – Chilarașu Răzvan

Vicepreședinți:

– Abalașei Adrian;

– Iacobiță Andi;

– Necolau Andrei.