Sancţiuni de peste 30.000 de lei aplicate de poliţiştii botoşăneni

În zilele de 7 şi 8 aprilie 2017, poliţiştii botoşăneni au desfăşurat, pe raza judeţului, o acţiune pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol, a activităţilor ilicite de comerţ cu produse accizabile şi cu material lemnos, dar şi pentru respectarea normelor privind transportul animalelor.

Activităţile au fost desfăşurate de 63 de poliţişti în cooperare cu lucrători din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Botoşani, Direcţiei Silvice Botoşani şi Direcţiei Sanitar – Veterinare Botoşani. Au fost verificaţi 15 agenţi economici,  90 de persoane au fost legitimate şi 58 de vehicule au fost controlate.


În urma acestor activităţi, poliţiştii au aplicat 30 de sancţiuni, în valoare de 33.500 lei (16 la Legea 12/1990 privind desfăşurarea actelor de comerţ, cinci la O.U.G.195/2002 privind normele rutiere, două la Legea 171/2010 privind contravenţiile silvice şi şapte sancţiuni la alte acte normative).

Totodată, au fost confiscate bunuri fără provienienţă legală, în cuantum total de 1.090 lei, precum şi cantitatea de 4,19 mc material lemnos.