Săveni. Bărbat dat jos de la volan de polițiști

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Săveni, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe strada Eugen Filipescu, au depistat în trafic un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani, din oraşul Săveni, care se afla sub influenţa alcoolului.

Fiind testat cu aparatul alcooltest acesta a indicat o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.


Bărbatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.