La data de 24 iunie 2017, în jurul orei 2:50, C. A., de 20 de ani, din comuna Mihăileni, a fost depistat în trafic de poliţişti, în timp ce conducea un autoturism pe drumul naţional 29 C, pe raza comunei. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autorizaţia provizorie de circulaţie a autoturismului este expirată din data de 13 iunie 2017.
“Băieţelul” emana şi halenă alcoolică. În ciuda vârstei fragede a conducătorului auto, poliţiştii au avut “curajul” de a-l ruga să sufle un picuţ în “fiolă”. Nu mare le-a fost mirarea când aparatul etilotest a indicat un elocvent 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la Spitalul municipal Dorohoi, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
2
1
0

