În semestrul I din anul 2019, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani a contribuit la asigurarea unui climat de normalitate şi siguranţă publică, prin ansamblul măsurilor de eficientizare a organizării şi executării misiunilor specifice, generarea unei reacţii ferme, de o manieră integrată şi unitară cu celelalte forţe de ordine şi siguranţă publică,
prin creşterea prezenţei în spaţiul public şi în special în zonele aglomerate, pentru întărirea sentimentului de siguranţă a cetăţenilor.
O consecinţă a necesităţii de adaptare la condiţiile solicitate de poziţionarea geografică a judeţului, la factorii demografici, realitatea socială, economică şi culturală, a fost procesul de cooperare inter-instituţională, precum şi propunerile făcute pentru actualizarea şi modernizarea cadrului normativ existent, cât şi a atribuţiilor şi misiunilor.
Pentru consolidarea climatului de siguranţă publică la nivelul judeţului Botoşani, instituţia noastră a stabilit următoarele priorităţi:
- gestionarea adecvată a situaţiei pe timpul misiunilor de asigurare a ordinii publice la manifestările ce vor avea loc, urmărindu-se cunoaşterea şi respectarea prevederilor legale de către organizatori şi participanţi;
- desfăşurarea de acţiuni comune cu celelalte instituţii de la nivelul judeţului, pentru întărirea climatului de siguranţă publică, prevenirea şi descurajarea faptelor antisociale;
- participarea la misiunile de menţinere a ordinii publice, prin creşterea prezenţei în spaţiul public, în special în zonele aglomerate;
- intensificarea activităţilor preventiv-educative, cu preponderenţă în incinta instituţiilor de învăţământ, în scopul asigurării unui climat optim pentru desfăşurarea activităţilor şcolare, urmărindu-se scăderea fenomenului criminogen şi a absenteismului şcolar;
- aplicarea măsurilor specifice de protecţie şi intervenţie antiteroristă.
2
1
0

