Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire la un bărbat care a prezentat autorității vamale acte nereale pentru marfa transportată.
Într-una din zilele trecute, în jurul orelor 15.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa-I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, pentru a ieşi din ţară, cetățeanul român Dan M., în vârstă de 45 de ani, conducând un ansamblu de vehicule format dintr-un autocamion marca DAF și o semiremorcă, ambele înmatriculate în județul Harghita. La controlul de frontieră, cu ocazia operațiunilor vamale, s-a constatat că Dan M. transportă mărfuri (piese auto) în greutate brută de 7.882 kilograme, din Olanda în R. Moldova, pentru marfa transportată prezentând şase declaraţii vamale de export şi un document vamal de tranzit, emise de birouri vamale din Germania şi Olanda.
În urma cântăririi efectuate de lucrători din cadrul CNADNR Albiţa s-a constatat că greutatea mărfurilor transportate este alta, parte din bunurile din lista anexată neputând fi identificate de către lucrătorul vamal.
Deoarece prezentarea la controlul vamal a unei declaraţii vamale fără a putea fi identificate bunurile din lista anexată, potrivit Codului Vamal, constituie infracţiune, Biroul Vamal Albiţa a întocmit proces-verbal de constatare şi a sesizat organele poliţiei de frontieră din P.T.F. Albiţa.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri ori la alte cantităţi de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă.
2
1
0

