Pompierii au derulat 7.200 de intervenții, iar echipajele SMURD au asistat medical peste 6.100 de persoane, pe parcursul ultimei săptămâni, a anunțat ieri un comunicat de presă al IGSU. Potrivit sursei citate, în perioada 21 – 27 mai au fost derulate 7.200 intervenții la nivel național, salvatorii fiind solicitați la 251 misiuni de stingere a incendiilor, 6.219 acțiuni SMURD (6.176 pentru acordarea asistenței medicale de urgență și 43 misiuni de descarcerare), precum și 720 misiuni pentru deblocare-salvare sau protecție a comunităților. De asemenea, în cele șapte zile, 6.187 persoane au fost asistate medical de către pompierii care încadrează echipajele de prim-ajutor calificat și terapie intensivă mobilă, iar alte 60 persoane aflate în dificultate au fost salvate din medii ostile vieții.
Inspectorii de prevenire au continuat, în perioada amintită și activitățile de îndrumare și control, pe linia respectării măsurilor de apărare și stingere a incendiilor la instituții publice și operatori economici din diverse domenii de activitate. Personalul specializat a desfășurat 858 controale la nivel național, în urma cărora au fost aplicate 2.064 sancțiuni contravenționale în cuantum de peste 363.600 lei.
Totodată, pompierii din cadrul subunităților operative de intervenție au efectuat 1.327 acțiuni de recunoaștere în teren pentru identificarea surselor de alimentare cu apă și familiarizarea cu particularitățile fiecărei clădiri.
2
1
0

