Patru amenzi de câte 5.000 de lei aplicate de jandarmi

Jandarmii botoșăneni au aplicat amenzi în valoare de 20.000 de lei, în urma unei acțiuni pe linie silvică. Acţiunea a avut loc sâmbătă, 18 martie a.c., la târgul săptămânal organizat în comuna Copălău.

Conform prevederilor legii nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, comercializarea materialului lemnos în afara locurilor autorizate se sancționează cu amendă cuprinsă între 5.000 și 8.000 de lei.

Cele patru persoane depistate au fost amendate cu minimul prevăzute de lege, dar au rămas și fără cinci metri cubi de cherestea și lemn de foc, în valoare de aproximativ 3.000 de lei, care au fost ridicate de jandarmi în vederea confiscării și predate lucrătorilor din cadrul Ocolului Silvic Flămânzi.