Papa Francisc a recunoscut că teoria evoluţionistă şi Big Bang-ul sunt reale

Teoria evoluţionistă şi Big Bang-ul sunt reale, iar Dumnezeu nu este “un magician cu o baghetă magică” – a declarat Papa Francisc, liderul Bisericii Catolice, într-u discurs către Academia Pontificală de Ştiinţe. Adresându-se Academiei Pontificale de Ştiinţe, Papa Francisc a făcut o serie de declaraţii care pun punct “pseudo-teoriilor” creaţionismului şi creaţiei inteligente, care ar fi fost încurajate de predecesorul său, Benedict XVI.

Francisc a explicat că teoriile ştiinţifice nu sunt incompatibile cu existenţa unui creator, argumentând că sunt chiar necesare: “Când citim despre Creaţie Geneză, riscăm să ne închipuim că Dumnezeu a fost un magician cu o baghetă magică care putea face totul. Nu este aşa” – a spus Papa. “Big Bang-ul, despre care astăzi credem că stă la baza originii lumii, nu contrazice intervenţia creatorului divin, ci mai degrabă o impune. Evoluţia în natură nu este în răspăr cu noţiunea creaţiei, pentru că evoluţia necesită crearea fiinţelor care evoluează” – a completat Papa.


Biserica catolică şi-a construit demult reputaţia de a fi anti-ştiinţă, în istorie rămânând celebru episodul în care Galileo Galilei s-a confruntat cu inchiziţia şi a fost forţat să îşi retracteze teoria “eretică” potrivt căreia Pământul se învârte în jurul Soarelui. Comentariile Papei Francisc continuă drumul stabilit de Papa Pius al XII-lea care a venit cu o anumită deschidere către ideea evoluţiei şi a îmbrăţişat ideea Big Bang-ului. În 1996, Papa Ioan Paul al II-lea a sugerat la rândul său că evoluţia este “mai mult de o ipoteză” şi “un fapt dovedit”.

Papa Benedict al XVI-lea şi consilierii săi au susţinut că ideea creaţiei inteligente stă la baza evoluţiei, ideea că selecţia naturală în sine este insuficientă să explice complexitatea lumii.