O nouă investiţie mare, împiedicată de vecinii nemulţumiţi. FOTO!

După cum ne-am obişnuit, încă o investiţie din Botoşani încearcă să fie stopată de cei care locuiesc în imediata apropiere a viitoarei clădiri. Nu este pentru prima oară când viitori vecini încearcă să stopeze o investiţie, doar pentru că au aflat că se poate! Construcţia unui bloc pe strada General Gheorghe Avramescu, undeva în spatele Agenţiei CFR, lângă Şcoala 11, se vrea a fi stopată de locatarii blocului din apropiere.

Investitorul, firma Profi Izo Bek Botoşani, doreşte să ridice pe terenul unei foste case băttrâneşti un bloc cu subsol, parter şi trei etaje. “Terenul este proprietate privată, iar investitorul are dreptul să ceară certificatul de urbanism în privința construirii. Am primit pe data de 26 mai această petiție la Primărie, pe care am și înaintat-o către serviciul urbanism și am rugat o informare în scris, pentru fiecare punct al petiției” – a afirmat Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani.

Petiția, semnată de opt dintre locatarii blocului de pe Calea Naţională, are opt puncte. Nemulţumiţii vin cu argument solide şi pertinente prin care solicită stoparea investiţiei, afirmând că sunt încălcate mai multe reglementări legale. “La o primă vedere pare destul de bine documentată, pentru că punctează exact niște aspecte din diverse legi care reglementează urbanismul. Deci au referire și la Legea 50/1991 și la Legea 350/2001 și la H.G. 525/1996 și la regulamentul local de urbanism al municipiului Botoșani precum și la regulamentul de implicare a publicului, aprobat prin HCL nr. 223/2011” – a continuat Marian Murariu.

Ciudat este faptul că petiţionarii ăşi dau cu presupusul despre ce va contrui Profi Izo Bek acolo, chiar înainte de a începe efectiv lucrările. Din surse doar de ei ştiute, vecinii nemulţumiţi afirmă că viitoare clădire va cuprinde şi un demisol, şi o mansardă. De asemenea, reclamanţii mai spun că nu ar fi repectate normativele privind locurile de parcare, calea de acces sau coeficientul de ocupare a terenului. “Vreau să verific dacă într-adevăr cei care au făcut petiția au dreptate sau nu. Și dacă au dreptate, îi asigur pe cetățeni că se va respecta legea. Dar trebuie să verificăm împreună cu colegii de la serviciul urbanism. Din acest motiv am cerut un punct de vedere scris” – încheie viceprimarul.