O femeie de 72 de ani ŞI-A PIERDUT VIAŢA sub roţile unei ambulanţe!

O femeie de 72 de ani a murit, ieri, după ce o ambulanţă aflată în misiune a accidentat-o în timp ce traversa neregulamentar la intrare în oraşul Săveni.

Accidentul a avut loc ieri, pe Drumul Naţional 29, la intrare în localitatea Săveni, conform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Botoşani ambulanţa având în funcţiune şi semnalele acustice şi luminoase.

“Autospeciala ambulanţei avea semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, se îndrepta spre Botoşani, cu o pacientă. La intrarea în oraşul Săveni, pe DN 29, o femeie de 72 de ani s-a angajat în traversarea printr-un loc nepermis şi fără să se asigure, fiind lovită în plin de ambulanţă. Poliţia a ajuns la faţa locului şi efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a petrecut accidentul” – a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Botoşani, Nicoleta Federciuc.


Personalul ambulanţei implicate în accident a încercat să îi acorde femeii primul ajutor, fiind efectuate manevre de resuscitare, însă victima nu a răspuns şi a fost declarat decesul.

În acest caz poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a petrecut accidentul.

Sursa foto: RADAR BOTOSANI OFICIAL (Control trafic)