O persoană a murit într-un accident care s-a produs pe DN 58 B, în localitatea Bocşa din judeţul Caraş-Severin, iar alţi cinci oameni au fost duşi la spital. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin, Jurjica-Dumiter Adrian, a declarat că în accidentul rutier a fost implicată o maşină în care se aflau cinci persoane şi o autoutilitară care transporta pâine. Cele două autovehicule s-au ciocnit frontal, iar în urma impactului violent, şoferul autoutilitarei a murit pe loc.
Cele cinci persoane aflate în cealaltă maşină au fost rănite, fiind transportate la spital. Poliţiştii au făcut cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul.
Accidentul s-a produs pe DN 58 B, în localitatea Bocşa, judeţul Caraş-Severin, fiind activat planul de intervenţie de urgenţă. La faţa locului au acţionat un echipaj cu o autospecială de stingere şi modul de descarcerare, o autospecială pentru transport victime multiple, două autospeciale pentru munca operativă şi echipaje ale serviciului judeţean de ambulanţă.
2
1
0

