Național. Doi morţi şi patru răniţi într-un GROAZNIC ACCIDENT!

Două persoane au murit, iar alte patru au fost rănite după ce două maşini s-au ciocnit pe centura oraşului Timişoara, iar apoi s-au răsturnat. Accidentul rutier a avut loc pe centura oraşului Timişoara. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, o tânără în vârstă de 22 de ani, care conducea o maşină pe centură, din direcţia Dumbrăviţa spre Calea Aradului, a efectuat un viraj la stânga fără să se asigure, fiind surprinsă şi accidentată de un alt autoturism care s-a angajat într-o depăşire regulamentară.

În urma impactului, ambele maşini au părăsit partea carosabilă şi s-au răsturnat. Tânăra de 22 de ani, precum şi un bărbat de aproximativ 50 de ani, aflat în maşina care a provocat accidentul, au murit pe loc, iar alte patru persoane aflate în celălalt autoturism au fost rănite, fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale.


“La faţa locului s-au deplasat trei autospeciale din cadrul celor două detaşamente de pompieri din Timişoara, două ambulanţe SMURD, două ambulanţe SAJ, 17 subofiţeri şi un ofiţer” – a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Timiş.