Naţional. ACCIDENT ÎNFIORĂTOR între un TIR şi un microbuz! PLANUL ROŞU a fost declanşat!

Douăsprezece persoane au fost rănite, astăzi, după ce un TIR s-a ciocnit cu un microbuz, în localitatea Răducăneni din judeţul Iaşi. În total, 16 persone au fost implicate, potrivit Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă informează că autorităţile au intrat în alertă în judeţul Iaşi, în zona localităţii Răducăneni, în urma producerii unui accident între un microbuz şi un camion. “Din primele informaţii de la faţa locului, 16 persoane au fost implicate în accident, iar 12 au nevoie de îngrijiri medicale, dintre care 10 au fost transportate la spital” – arată DSU.

La locul accidentului intervin opt ambulanţe de la SMURD şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean. Accidentul s-a produs în localitatea Răducăneni, unde un TIR încărcat cu cereale a intrat în coliziune cu un microbuz de transport persoane.

Potrivit Centrului Infotrafic, circulaţia rutieră este oprită pe DN 28, în localitatea Răducăneni, judeţul Iaşi, din cauza accidentului. “Cauza producerii accidentului a fost neacordarea de prioritate din partea TIR-ului” – arată Centrul Infotrafic. Silvia Bolohan, purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi, a declarat că accidentul rutier s-a produs în localitatea Răducăneni, unde un TIR încărcat cu cereale a intrat în coliziune cu un microbuz de transport persoane. “Sunt 12 victime neîncarcerate, toate conştiente” – a spus Silvia Bolohan.

 “În urma evenimentului au rezultat mai multe victime din microbuz. În prezent ele sunt scoase de către reprezentanţii ISU din interiorul microbuzului” – a spus Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.