Național. 10 MORȚI în această dimineață după un ACCIDENT ÎNFIORĂTOR

Accident cumplit de circulaţie în judeţul Ialomiţa. Zece persoane au murit şi alte 7 au fost rănite într-o coliziune dintre un microbuz, în care se aflau 17 pasageri,  şi un TIR care a pătruns pe contrasens. Nenorocirea a avut loc pe DN2A, sat Sf. Gheorghe, comuna Balaciu, sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 05.15. Pasagerii din microbuz erau ialomiţeni şi se îndreptau către București, la locul de muncă.

Zeci de echipaje de la ISU Ialomiţa şi de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean au fost mobilizate la faţa locului, unde a fost activat Planul roşu. La faţa locului au fost mobilizate echipe de salvatori din două judeţe, Ialomiţa şi Bucureşti-Ilfov.

Nouă persoane au murit şi 12 au fost rănite în urma unui accident rutier produs sâmbătă dimineaţă, în judeţul Ialomiţa, între Slobozia şi Urziceni. Conform poliţiştilor, nenorocirea a avut loc pe DN2A Slobozia – Urziceni, între localităţile Balaciu şi Sfântu Gheorghe.  În urma impactului, nouă persoane au decedat, iar alte 12 au fost rănite.

ISU Ialomiţa a intervenit de urgenţă cu două echipaje de descarcerare, trei SMURD, o autospecială pentru victime multiple, iar de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă au fost trimise în teren cinci maşini. În urma accidentului, au murit pe loc şoferul TIR-ului, care se afla singur în maşină, şi opt persoane din microbuz.

Din primele informaţii, conform IPJ Ialomiţa, TIR-ul a pătruns pe contrasens şi a spulberat microbuzul. Ludmila Dascălu, purtător de cuvânt al IPJ Ialomiţa, a precizat că în urma impactului, şoferul autocamionului a murit pe loc, dar şi alte opt persoane din microbuz.

Trei persoane au fost transferate la spitalul din Slobozia, iar șase către spitale de urgenţă din Bucureşti.

O persoană dintre cele șase grav rănite se află în acest moment în stop cardio-respirator. Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de urgenţă, a anunţat că, din păcate, numărul deceselor a urcat la 10. Persoana aflată în stare gravă, în stop cardiac a fost declarată decedată.

„În momentul producerii accidentului, în zonă nu existau restricţii. Poliţiştii fac verificări şi iau în calcul toate pistele. În acest moment se desfăşoară cercetarea la faţa locului. Accidentul s-a produs în jurul orei 05.00 dimineaţa, când încă era întuneric afară. Colegii de la Serviciul Rutier vor ţine cont şi de condiţiile meteo, la momentul producerii tragediei. În prezent se lucrează pentru degajarea carosabilului şi reluarea circulaţiei în zonă” – a declarat Ludmila Dăscălu, purtător de cuvânt al IPJ Ialomiţa.

Traficul rutier în zona a fost complet reluat, a anunţat Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa.

Surse din cadrul anchei susţin că şoferul TIR-ului ar fi adormit la volan, moment în care a pierdut controlul asupra direcţiei, a pătruns pe contrasens şi a izbit violent microbuzul care cirucula regulamentar.