Mașini distruse într-un incendiu pe strada Vâlcelei

Pompierii botoșăneni au fost solicitați sa intervină pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un garaj de pe strada Aleea Valcelei, din municipiul Botosani.

La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu trei autospeciale cu apă și spumă. La sosirea forțelor de intervenție, ardea garajul în totalitate, cu degajari mari de fum.

Patru mașini și garajul unde erau parcate au ars în totalitate, ieri după-amiază, într-un incendiu violent.

Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani au ajuns la fața locului, pe strada Aleea Valcelei din municipiul Botoșani, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și au constatat că exista pericolul ca incendiul să se extindă și la o casă din gospodărie.

Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a intervenit circa două ore și jumătate.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuit produs la unul dintre autoturisme, care fusese parcat în garaj cu puțin timp înainte de producerea evenimentului.