MAMĂ CRIMINALĂ! O femeie şi-a aruncat pruncul abia născut într-un canal!

Aseară, zona Poligonului ACR de la ieşirea spre Suceava a fost împânzită de forţele de ordine. Zeci de poliţişti şi jandami au răscolit zona în căutarea cadavrului unui prunc în vârstă de numai câteva zile. Din câte se pare, imediat după ieşirea din Maternitatea Botoşani, acolo unde a adus pe lume un băieţel frumos, mama a decis să scape de acesta. Aşa a luat decizia de a arunca firava făptură, ca pe o cârpă murdară, într-un canal din spatele Cimitirului Pacea.

Conform primelor informaţii, pruncul a fost adus pe lume pe data de 13 septembrie. Mama, în vârstă de 21 de ani, a stat internată alături de micuţ timp de trei zile în Maternitatea Botoşani. Fix în ziua în care a ieşit din spital, femeia s-a dus spre Poligonul ACR unde şi-a aruncat copilaşul într-unul dintre canalele acoperite din zonă. VIU!!!


Plină de remuşcări, la numai câteva zile de la reprobabila faptă, tânăra a recunoscut ce a putut să facă. Surse din Poliţie spun că ea ar fi anunţat oamenii legii despre odioasa faptă comisă şi s-ar fi deplasat la faţa locului pentru a le arăta oamenilor legii unde a aruncat fiinţa nevinovată!

Cei care au descoperit cadavrul au fost angajaţii de la ISU Botoşani. Acesta a fost preluat de angajaţii de la Serviciul Judeţean de Medicină Legală. Mama a ajuns la Poliţie, acolo unde a fost audiată.

Cel mai probabil, astăzi va fi prezentată instanţei cu propunere de arestare preventivă.