Ieri după-amiază a avut loc încă un accident rutier în “intersecţia morţii” de la Orăşeni Deal. Şi de această dată, cel care a provocat accidentul nu este un localnic, aşadar nu cunoaşte foarte bine câte tragedii s-au petrecut în acel loc. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme: un Volkswagen şi un Audi înmatriculat în judeţul Neamţ.


Şoferul maşinii din Neamţ a pătruns în intersecţie, cu toate că venea de pe drumul secundar. Din nefericire, tocmai atunci, pe drumul principal, venea celălat autoturism. Conducătorul acestuia nu a putut face nimic pentru a evita impactul, iar cele două maşini s-au ciocnit violent. În Audi se aflau patru persoane, iar în Volkswagen tot patru (soţul, soţia şi cei doi copii).



Imediat, la locul accidentului s-au deplasat trei ambulanţe, cinci dintre victime fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Printre răniţi se află şi Valeriu Arteni, ambasadorul României în Vietnam. El se afla în autoturismul Audi şi se întorcea de la sfinţirea Altarului de vară de la Mănăstirea Zosin. Maşina era condusă de Dumitru Pantalon, un preot din judeţul Neamţ. Ambasadorul a suferit un traumatism toracic.
Foto: RADAR BOTOSANI OFICIAL (Control trafic)
2
1
0

