Trei români au murit şi alţi şase au fost răniţi, într-un accident pe o autostradă din Ungaria, informează MAE. Victimele se aflau într-un microbuz care se îndrepta spre România. Cel puţin trei persoane au murit în urma unui accident rutier în estul Ungariei.

Microbuzul avea nouă cetăţeni români la bord, inclusiv şoferul, fiind înmatriculat în Bulgaria. Autovehiculul a lovit un tir înmatriculat în Polonia, staţionat pe partea dreaptă a drumului, au declarat surse apropiate anchetei.
“Consulatul General al României la Gyula are în atenţie accidentul produs în dimineaţa zilei de 25 iulie a.c. şi a întreprins demersuri pe lângă autorităţile locale în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare. Potrivit informaţiilor disponibile momentan, accidentul s-a soldat cu decesul a trei cetăţeni români, precum şi cu rănirea altor şase cetăţeni români, care au fost transportaţi şi internaţi la spitale din proximitate” – se arată într-un comunicat de presă.

Victimele se aflau într-un microbuz care se îndrepta spre România. Nu s-a stabilit, până în acest moment, care au fost cauzele care au dus la producerea accidentului. “Toate cele nouă victime circulau la bordul unui microbuz care se îndrepta spre România. Până în prezent, circumstanţele în care s-a produs accidentul nu au fost clarificate. De asemenea, o echipă mobilă împreună cu şeful oficiului consular s-au deplasat în regim de urgenţă, la locul accidentului şi la spitalele din zonă pentru a acorda sprijinul necesar. Consulatul General al României la Gyula monitorizează cu prioritate cazul şi este în contact cu autorităţile locale, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară, în funcţie de solicitări” – transmite MAE.
2
1
0

