„INCREDIBIL!” Pieton prins când traversa prin loc nepermis

Poliţiştii locali se implică şi în activităţi cu specific rutier. Astfel, săptămâna trecută, angajaţii Poliţiei Locale Botoşani au desfăşurat activităţi cu privire la circulaţia autovehiculelor destinate transportului de persoane, inclusiv servicii de turism şi a vehiculelor destinate transportului de mărfuri şi bunuri a căror masă maximă autorizată este mai mare de 3,5 tone.

În vederea fluidizării traficului rutier şi pietonal, în funcţie de competenţele ce le revin pe această linie, au căutat să identifice persoanele care staţionează cu autovehiculele, le parchează în locuri interzise ori care circulă prin locuri interzise. 

În acest sens, în cursul săptămânii trecute, poliţiştii locali au acţionat pentru identificarea autovehiculelor parcate neregulamentar, fiind aplicate 83 sancțiuni, dintre care 49 cu amenzi în valoare totală de 9700 lei și 34 cu avertisment scris.

Sancţiunile au fost aplicate în următoarele zone: Calea Națională – 17, Primăverii – 14, George Enescu – 10, Săvenilor – 5, Vânătorilor – 4, Sucevei – 4, Prieteniei – 4,  Vârnav – 3, B-dul Mihai Eminescu – 3, 1 Decembrie – 3, Mihail Kogălniceanu – 2, Octav Onicescu – 2, Armeană – 2, Aleea Curcubeului – 1, Tiberiu Crudu – 1, Dimitrie Negreanu – 1, Colonel Tomoroveanu – 1, Aleea Căpitan Romano – 1, Pacea – 1, Grivița – 1, Ion Pillat – 1, Marchian – 1.

Conform O.U.G. 195/2002 – privind circulaţia pe drumurile publice, au fost sancţionate contravenţional un număr de 36 persoane,  dintre care 19 cu amenzi în valoare totală de  5075  lei și 37 de puncte penalizare, iar 17 cu avertisment scris şi 34 puncte penalizare.

Demn de remarcat este faptul că în baza H. G. 1391/2006 – pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, a fost sancţionată o persoană cu avertisment scris, deoarece a traversat strada prin loc nepermis. Pietonul „misterios” a fost indentificat pe Calea Naţională.