Postul Nașterii Mântuitorului sau Postul Crăciunului, așa cum este cunoscut de către toți credincioșii, este ținut cu strictețe în întreaga lume. Acest post ține 40 de zile,
începând cu data de 15 noiembrie și sfârșind la 25 decembrie, lăsând sec în seara Sfântului Filip, pe 14 noiembrie.
În acest post, credincioșii postesc de carne, brânză și ouă, în timp ce lunea miercurea și vinerea se consumă mâncare fără ulei și fără vin. În zilele de marți și joi se face dezlegare la untdelemn și vin. Sâmbetele și duminicile, până pe 20 decembrie inclusiv, se dezleagă de untdelemn, pește și vin.
Dacă în zilele de luni, miercuri și vineri Biserica Ortodoxă prăznuiește vreun sfânt mare, însemnat în calendar cu cruce neagră, creștinii pot consuma untdelemn și vin, iar dacă hramul bisericii sau vreo sărbătoare este însemnată în calendar cu cruce roșie roșie, atunci se face dezlegarea și la pește.
În zilele de marți și joi credincioșii pot consuma pește, vin sau untdelemn. În ziua de Ajun, se mănâncă abia seara, doar grâu fiert îndulcit cu miere, covrig, turte din făină și poame.
Se face dezlegarea la pește când Biserica Ortodoxă prăznuiește Intrarea în Biserica a Maicii Domnului, pe 21 noiembrie. De asemenea, credincioșii pot mânca pește în zilele de luni, miercuri și vineri ale acestui post, doar dacă în aceste zile cade hramul bisericii din parohia noastră.
2
1
0

