Încă un pas important pentru infrastructura rutieră județeană a fost făcut astăzi! Consiliul Județean Botoșani, prin Direcția Județeană de Drumuri și Poduri a semnat primul contract de execuție lucrări de modernizare finanțat prin PNDL II.
Este vorba despre DJ 291D Ibănești – Cristinești, care va fi modernizat pe o lungime de 5 kilometri, de către asocierea de firme Big Conf SRL, Cornell`s Floor SRL, Transporturi Auto SA și Conrec SA, în care Big Conf SRL este lider de asociere.
Contractul de lucrări a fost atribuit în urma unei licitații și are o valoare de 7.556.233,10 lei, la care se adaugă T.V.A. în sumă de 1.435.684,29 lei.
În aproximativ două săptămâni se va proceda la predarea amplasamentului în vederea execuției lucrărilor. Termenul de execuție prevăzut în contract este de 24 de luni.
Conducerea Consiliului Județean Botoșani apreciază că este un moment mult așteptat de către toți cetățenii județului și își exprimă speranța că nu vor exista contestații nici la celelalte trei contracte aflate în procedură de licitație. De asemenea, cei de la CJ speră că semnarea acestora se va putea face în cel mai scurt timp.
2
1
0

