Incendiu stins de pompierii din Săveni

O familie din satul Plopenii Mici, comuna Ungureni, a fost la un pas să rămână fără acoperiș deasupra capului. S-a întâmplat, cel mai probabil, din cauza unui coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.

La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni, cu o autospecială cu apă și spumă, precum și voluntarii din comuna.

La sosirea forțelor de intervenție ardea o parte din acoperiș, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga locuință.

Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri.

Pentru evitarea unor astfel de evenimente reparați, izolați și curățați coșul de fum.