HORECA AMENINȚĂ cu suspendarea totală a activității

Industria HoReCa a decis suspendarea activității. Este vorba despre un protest pașnic. Astfel, miercuri, 19 august 2020, între orele 17.00 și 18.00, industria HoReCa își va suspenda total activitatea. Lucrătorii din acest sector sunt supărați că Guvernul nu îi ia în seamă. „Urmare a crizei datorată pandemiei și a măsurilor restrictive instaurate de autorități, industria noastră este în prezent cea mai afectată, înregistrând un declin brusc care a dus astăzi la scăderea cifrei de afaceri cu aproximativ 70% față de primele șase luni ale anului trecut și a determinat suspendarea activității în cazul a peste 40% dintre operatori” – se plâng oamenii.

Având în vedere faptul că industria HORECA din România se confruntă cu o situație de criză fără precedent, ne simțim obligați să luăm o poziție fermă și să organizăm un protest pașnic prin suspendarea activității, miercuri 19.08.2020 între orele 17:00-18:00, acțiune la care vom respecta toate prevederile sanitare in vigoare. La protest vor participa atât angajații cât și partenerii industriei. Recurgem la această soluție deoarece numeroasele apeluri făcute la adresa guvernului au rămas fără răspuns iar responsabilitatea pe care o avem față de angajații noștri nu ne poate lăsa nepăsători. Locurile de muncă din industria ospitalității salvează vieți!” – afirmă surse din industrie.

Înainte de criza COVID-19, in industria HORECA activau:

• 40.000 de societăți comerciale cu capital 100% românesc având o cifră de afaceri de 5 miliarde euro

și

• Aproximativ 400.000 de angajati reprezentând 10% din numarul total al angajaților care activează in sectorul privat (190.000 de angajați direct implicați si aproximativ 210.000 angajati ai furnizorilor de produse, materii prime si servicii).