Pe fondul investițiilor realizate în 2017, profitul opreațional al grupului Carmistin, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața agro-alimentară din România a înregistrat o majorare considerabilă în primele șase luni ale anului 2018. Astfel, grupul controlat de familia Paraschiv a înregistrat o creștere de aproape 100% a EBITDA, față de aceeași perioadă a anului trecut, de până la 48 milioane de lei.
Grupul Carmistin este unul dintre cei mai mari crescători de animale din România, iar potrivit datelor interne, pe linia de business pui a înregistrat o creștere EBITDA de la 9,02 mil. lei, la jumătatea anului trecut, până la 11,20 mil. lei în primele șase luni ale anului curent, în condițiile în care subvenția aferentă condițiilor de bunăstare s-a redus de la aproximativ 1,20 lei/cap în 2017, până la 0,86 lei/cap în 2018. De asemenea, pe linia de business porc, în condițiile reducerii drastice a subvenției aferente condițiilor de bunăstare cu peste 50%, de la 28,50 euro/cap anul trecut, până la 13,809 euro/cap anul acesta, profitul operațional al grupului Carmistin s-a majorat de la 9,45 mil. lei, până la 16,62 mil. lei, în perioada de referință.
„În ceea ce privește linia de business pui, creșterile se datoreaza investițiilor în noile capacități de producție de la Târgu Jiu, iar situația este asemănătoare pe linia de business porc, unde creșterea capacităților de producție din Hunedoara a dat rezultatele așteptate” – spune Andrei Brumaru, director exectiv al grupului Carmistin.
Tânărul manager al grupului crede că activitatea de creștere și producție a cărnii de porc va fi profitabilă în ciuda epidemiei de pestă porcină africană ce a afectat producătorii din zona de sus-est a țării. „În perioada următoare vom vedea rezultatele investițiilor în biosecuritate, investiții care afectează marja de profit dar care, în astfel de perioade, își demonstrează eficiența” – mai precizează Andrei Brumaru.
Cea mai profitabilă linie de business a grupului, cu o creștere de peste 200%, este linia de agricultură, mai exact cultura cerealelor și fabricarea furajelor. La fel ca în cazul celorlalte linii de business, majorările profitului se datoarează investițiilor, deschiderea noilor capacități de producție din Râmnicu Vâlcea și succesul de piață al furajelor destinate consumatorilor individuali.
Per total, Carmistin a înregistrat în prima jumătate a anului 2018 un rezultat operațional pe toate liniile de business de peste 48 mil. lei, față de 24,724 mil. lei EBITDA la finalul primelor șase luni ale anului 2017.
2
1
0

