Ieri, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe Calea Națională din municipiul reședință, în zona Spitalului de
Recuperări, a avut loc un accident de circulație soldat cu victime omenești.
Cu ocazia deplasării la fața locului, echipa operativă a stabilit că o femeie de 67 ani din satul Cătămărești Deal, comuna Mihai Eminescu, județul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Națională dinspre localitatea de domiciliu a surprins și accidentat o femeie de 33 ani din municipiul Botoșani, care s-a angajat în traversarea regulamentară a părții carosabile, pe marcajul pietonal.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a pietonului, care a fost transportat cu ambulanța la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambele persoane implicate în accident au fost testate cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”, urmând a se propune soluție procedurală.
2
1
0

