Fals de identitate cumpărat cu 50 de euro

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui cetățean din Republica Moldova, în portofelul căruia a fost descoperită o carte de identitate românească, falsă.

În Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, ca pasager într-un autocar care circula pe ruta Praga-Chișinău, cetățeanul din Republica Moldova B.R., în vârstă de 39 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport și a persoanelor, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră și lucrători vamali, a descoperit ascunsă, în portofelul ce aparținea lui B.R., o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, pe care era imprimată fotografia lui.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat cartea de identitate descoperită la controlul de frontieră prin intermediul unui cetăţean, ale cărui date nu le cunoaște, contra sumei de 50 de euro, cu scopul de a obţine un salariu mai mare în Cehia.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.