Dorohoi. Țigări de cobtrabandă vândute la magazin

Poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică Dorohoi au desfăşurat activităţi specifice în cadrul unei acțiuni pe linia prevenirii și combaterii faptelor de contrabandă.

Cu această ocazie, ei s-au deplasat la o unitate economică din municipiul Dorohoi.

Cu ocazia controlului au fost depistate 324 pachete de ţigări de provenienţă extracomunitară, deţinute fără documente de provenienţă.


În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând ca acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, iar cantitatea de ţigarete a fost supusă confiscării.