Doar până astăzi cei care au terminat liceul anul acesta şi-ai putut depune dosarele pentru a beneficia de indemnizaţia de şomaj. Nu au fost prea mulţi cei care s-au înghesuit la birourile Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM). Trebuie să menţionăm faptul că numărul solicitărilor de anul acesta este mai mic comparative cu anii din urmă.
“Aproximativ 350 de dosare sunt depuse până acum, ceea ce reprezintă 10% din totalul absolvenţilor de anul acesta care este de 3.600. Este cel mai slab an din ultimii zece ani, în ciuda campaniilor de informare pe care le-am făcut. Este o probleme chiar la nivel naţional! Nu este doar la noi… De la an la an primim din ce în ce mai puţine cereri. De exemplu, anul trecut am avut 550 de dosare. O cauză a acestei scăderi o reprezintă faptul că mulţi dintre tineri se angajează direct după ce au absolvit, dar aici angajatorii pierd din beneficiile pe care noi le acordăm dacă i-ar angaja pe cei care sunt în evidenţele noastre” – a declarat Gabriela Vranciuc, purtătorul de cuvânt al AJOFM.
Anul în care s-au înscris la şomaj cei mai mulţi absolvenţi a fost 2009. Atunci, peste 1.400 de tineri au solicitat ajutor de şomaj imediat după terminarea liceului.
2
1
0

