Fostul ministru al Finanțelor, Darius Bogdan Vâlcov, este inculpat într-un nou dosar de corupție, de această dată unul instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, în care este acuzat de instigare la dare și luare de mită într-o cauză privind un funcționar de la Oficiul de Cadastru, potrivit unor surse judiciare. Vâlcov a fost inculpat și pus ieri sub control judiciar în cauza instrumentată de procurorii din județul Olt, care au extins urmărirea penală într-o cauză privind un funcționar de la Oficiul de Cadastru care a primit timp de trei ani mită de la una dintre societățile înființate la inițiativa lui Vâlcov și controlată de acesta.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, procurorii, în continuarea cercetărilor din dosarul penal privind un funcționar de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI), au extins urmărirea penală cu privire la alte două persoane, “respectiv suspecții DM și VDB, cu privire la cel din urmă, în cursul zilei de 20.06.2017, fiind luată și măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de instigare la dare și luare de mită”.
Procurorii au reținut “cu privire la suspectul VDB, care la data de 20.06.2017 a dobândit și calitatea de inculpat, că a inițiat constituirea unui număr de 3 societăți care acționau ca un tot unitar, respectiv SC Millenium Topographica SRL, SC Contis Company SRL și SCA Ciobanu și Asociații”. “Întrucât nu răspundeau exigențelor profesionale, având repercusiuni pe plan financiar, inculpatul VDB a decis să coopteze în cadrul uneia dintre acestea un funcționar de la OCPI Olt care să verifice în prealabil documentația întocmită de către angajații SC Millenium Topographica SRL – având ca activitate cadastru – astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI” – se arată în comunicatul Parchetului.
Inculpatul VDB ar fi exercitat, potrivit documentului citat, “activități de determinare mediată” în urma cărora doi angajați ai firmei controlată de acesta i-au dat funcționarului OCPI câte 1.000 de lei lunar în perioada 2012-2015, sumă necuvenită și neevidențiată în actele contabile.
Suspectul VDB nu poate părăsi țara și are interdicție de a lua legătura cu alți inculpați din dosar.
2
1
0

