Copil mort după ce s-a electrocutat cu aparatul de sudură

Tragedie fără margini aseară într-o familie din judeţ. Un băiat, în vărstă de numai 15 ani, şi-a pierdut viaţa într-un accident stupid. Copilul locuia în satul Chiţoveni, care aparţine de oraşul Flâmânzi, şi şi-a pierdut viaţa după ce s-a electrocutat. Din primele informaţii, băiatul ar fi vrut să sudeze ceva la o bicicletă. Chiar dacă nu există informaţii clare, băiatul s-a electrocutat şi a căzut imediat din picioare. Cei care l-au văzut au sunat imediat la 112. Iniţial, la faţa locului a fost trimisă o ambulanţă de la Flămânzi. Dată fiind gravitatea situaţiei, de la Botoşani a plecat echipajul de Terapie Intensivă Mobilă SMURD care a preluat pacientul pe traseu.


În acel moment, copilul se afla în stop cardio-respirator, iar echipajul SMURD l-a resuscitat până când acesta a fost predat la Secţia de Pediatrie. Resuscitarea a fost continuată de medicii din Centrul de primiri urgenţe, dar, din păcate, copilul nu şi-a mai revenit, fiind declarat decesul.