Contrabandist băut prins de poliţişi la volanul maşinii

La data de 17 iulie 2017, în jurul orei 02.05, a fost oprit în trafic, pe DJ 208 I, în localitatea Tudora, un autoturism condus de B. I., de 52 de ani, din judeţul Iași.

Bărbatul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost sancționat contravențional conform OUG 195/2002R cu amendă în cuantum de 1.305 lei și i s-a suspendat dreptul de a conduce, pentru 90 de zile.


Efectuând controlul autovehiculului, poliţiştii au găsit în portbagajul acestuia, 19 pachete de țigarete, fără timbru de proveniență, astfel încât, în cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.