Conducători auto lăsați fără permise de conducere de polițiștii botoșăneni

Ieri, în intervalul orar 10:00-14:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii accidentelor rutiere care au ca principală cauză generatoare neacordarea priorității de trecere pietonilor care au acest drept.

Astfel, în urma desfășurării activităților au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 7.000 de lei, totodată fiind reținute 13 permise de conducere, dintre care 11 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversarea părții carosabile și două pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

În primele trei luni ale acestuia an, în municipiul Botoșani s-au produs 16 accidente rutiere soldate cu victime, cu 10 mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut. În urma producerii accidentelor au rezultat patru victime rănite grav și 14 victime rănite ușor. Principala cauză a producerii accidentelor, în opt dintre cazuri, a fost neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversarea părții carosabile.