Polițiștii din cadrul Biroului pentru Siguranță Școlară împreună cu cei din cadrul Poliției municipiului Botoșani au organizat o acțiune pe raza municipiului Botoșani pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în zona adiacentă unităților de învătământ și pentru prevenirea absenteismului scolar.
Cu prilejul activităților desfășurate au fost instruiți 62 de elevi și au fost verificate șapte unități comerciale aflate în zona unităților școlare.
De asemenea, au fost identificați 15 elevi care absentau de la cursuri, fiind întocmite informări către unitățile de învățământ la care aceștia sunt înscriși, în vederea luării măsurilor de monitorizare.
2
1
0

