Cascadorie cu motociclul la Dorohoi!

Zilele trecute, un tânăr de 21 de ani, din municipiul Dorohoi care se deplasa cu un motociclu pe strada Al. I. Cuza, nu a adaptat viteza de deplasare la efectuarea unui viraj la dreapta, împrejurare în care a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a căzut pe carosabil.

În urma accidentului au rezultat doar pagube materiale.


Conducătorul motociclului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ, însă, în urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere fără permis.