Zilele trecute, un bărbat de 26 de ani, în timp ce se deplasa cu o autoutilitară pe raza oraşului Flămânzi, a agăţat cu cabina mai multe cabluri de telefonie amplasate la o înălţime necorespunzătoare faţă de sol, provocând ruperea unora dintre ele şi distrugerea unui stâlp pentru susţinerea acestora.
Conducătorul autovehiculului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
Totodată, cu ocazia verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta are permisul de conducere suspendat, iar dovada înlocuitoare este expirată din data de 3 aprilie 2018.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de distrugere şi conducere fără permis.
2
1
0

