Botoșani. Șofer băut, imobilizat de trecători

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Botoșani au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe Bulevardul Mihai Eminescu din municipiul Botoșani s-a produs un accident de circulație soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto, este posibil, să se afle sub influența alcoolului.

Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit că un bărbat de 48 de ani, din municipiul Botoșani, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe Bulevardul George Enescu, ajuns la intersecția cu Bulevardul Mihai Eminescu, a schimbat direcția de deplasare înspre strada Nicolae Iorga, împrejurare în care a intrat în coliziune cu scuarul de separare al celor două sensuri de deplasare.

În urma impactului, bărbatul și-a continuat pentru puțin timp deplasarea, ulterior oprind și fiind imobilizat de trecători.

În urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.