Botoșăneni reținuți pentru infracțiuni rutiere

Polițiștii Biroului Rutier au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele a doi bărbați de 27 și 43 de ani, din municipiul Botoșani, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere sub influența alcoolului, părăsirea locului accidentului, conducere sub influența alcoolului, conducere fără permis și încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane care se afla sub influența alcoolului.

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că la data de 17 octombrie 2021, bărbatul de 43 de ani, ar fi condus un autoturism pe strada Sucevei, având o alcoolemie de 0,67 mg/l în aerul expirat, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de o femeie de 37 de ani, rezultând vătămarea corporală a acesteia și a doi minori, pasageri în autoturism.

Ulterior comiterii accidentului rutier, conducătorul auto de 43 de ani a părăsit locul producerii acestuia, continuându-și deplasarea până pe strada Primăverii, unde a părăsit autoturismul, iar la volanul acestuia a urcat un tânăr de 27 de ani, din municipiul Botoșani, care avea dreptul de a conduce suspendat și se afla sub influența alcoolului, rezultând o valoare de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor menționate mai sus.