Botoșănean reținut în parcarea unui supermarket

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri au reușit identificarea unui tânăr de 25 de ani, din municipiul Botoșani, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei, de către Tribunalul Timiș.

Tânărul a fost condamnat la doi ani de închisoare, pentru comiterea infracțiunii de deținere fără drept de droguri de mare risc.

Acesta a fost depistat în parcarea unui supermarket din muncipiul Botoșani, fiind reținut și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.