Botoșănean reținut de polițiști după ce a condus beat și fără permis

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat de 46 de ani din municipiul Botoșani cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că, la data de 3 aprilie 2021, acesta ar fi condus un autoturism pe drumul județean 292 din municipiul Dorohoi având o alcoolemie de 1,49 mg/l în aerul expirat.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul are dreptul de a conduce autovehicule suspendat din luna august 2020.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor menționate mai sus, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, urmând ca în funcție de rezultate să se dispună măsuri legale.