Botoșănean cercetat pentru conducere sub influența alcoolului

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe Șoseaua Iașului, un autoturism condus de un bărbat de 59 de ani din municipiul Botoșani.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică s-a procedat la testarea cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 1.03 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.