Botoșani. Accident produs de un tânăr fără permis

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe Aleea Viilor din municipiu, a avut loc un accident de circulație, iar unul dintre conducătorii auto a părăsit locul producerii faptei.

Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit că un tânăr de 31 de ani din municipiul Botoșani, în timp ce conducea un autoturism pe Aleea Viilor, a acroșat un alt autoturism care se afla staționat pe marginea părții carosabile și apoi și-a continuat deplasarea.

Acesta a fost depistat de polițiști pe Bulevardul Mihai Eminescu.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a stabilit faptul că acesta avea permisul reținut pentru o altă infracțiune la regimul rutier.


Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.